O femeie în vârstă de 38 de ani a murit împreună cu fătul pe care îl purta în pântece, la 24 de ore după ce s-a internat la Maternitatea din Bacău. Soţul acuză spitalul că nu a îngrijit-o şi a lăsat-o nesupravegheată o zi întreagă. Acesta susține că în vreme ce soția sa le spunea medicilor că o doare abomenul, cadrele medicale îi spuneau că are o cădere psihică.
Soţul femeii face acuzaţii grave la adresa celor de la Spitalul Judeţean Bacău. Bărbatul spune că, timp de aproape 24 de ore, soţia sa nu a fost văzută de un medic specialist, deşi era însărcinată, iar sarcina s-a oprit din evoluţie.
El spune că soţia sa a mers la spital pentru că avea crampe, însă la 24 de ore cei de la spital l-au sunat şi l-au anunţat că atât ea, cât şi fătul au murit.
Bărbatul a făcut mai multe plângeri la Colegiul Medicilor, la Poliţie, dar şi la Ministerul Sănătăţii. El a precizat faptul că s-au chinuit foarte mult să aibă acest copil. Au făcut o fertilizare in vitro.
Un caz asemănător s-a petrecut, anul trecut, la Botoşani, acolo unde tot o mămică, Alexandra Ivanov, a fost lăsată de medici fără să i se acorde îngrijiri medicale.
Rămâne de văzut ce se va constata în urma anchetei de la Bacău ce tratamente i s-au aplicat femeii şi dacă a fost văzută de către cadrele medicale.
Leave a Comment
Your email address will not be published. Required fields are marked with *