Războiul vilelor de protocol. Toți știau al cui e ”Palatul Împăratului”

Războiul vilelor de protocol. Toți știau al cui e ”Palatul Împăratului”

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, desecretizarea cheltuielilor pentru vila din Str. Aviatorilor 86, despre care s-a speculat că va fi folosită de Klaus Iohannis după terminarea mandatului de președinte al țării. PNL și PSD au semnat împreună, în 2022, hotărârea de a secretiza documentele.

RA-APPS a decontat până acum aproape 14 milioane de lei fără TVA, echivalentul a apoape 3 milioane de euro, pentru lucrările de reabilitare.

Într-un document semnat în timpul mandatului de premier al lui Nicolae Ciucă se precizează că clădirea ar urma să ajungă reședința președintelui.

„Imobilul prevăzut la art. 1 (n.r. vila din Aviatorilor 86) va avea destinația de reședință oficială, pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului român”, se arată în document.

Hotărârea publicată în 10 august 2022 este semnată de primul ministru de atunci, Nicolae Ciucă și contrasemnată de Secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu. Documentul mai are semnăturile directorului general al Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, Marius Grăjdan, și al Ministrului finanțelor, Adrian Câciu.image

Surse oficiale au declarat, pentru News.ro, că Guvernul a aprobat, în cadrul şedinţei de joi, desecretizarea cheltuielilor pentru vila din Str. Aviatorilor 86.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joia trecută, că i-a cerut secretarului general al Guvernului să declanşeze procedura de desecretizare a cheltuielilor efectuate de RA-PPS la Vila din Aviatorilor numărul 86, el precizând că românii au dreptul să ştie ce cheltuieli au fost făcute pentru renovarea imobilului şi dacă e adevărat că a fost repartizată lui Klaus Iohannis.

Ulterior, Marcel Ciolacu a afirmat că s-au cheltuit până acum 14 milioane de lei, dar că nu ştie întreg devizul. El a adăugat că suma investită este imensă şi că putea fi construiit un liceu cu aceşti bani. Ciolacu a susţinut că ”destinaţia vilei a fost promovată în Guvern, printr-un act trecut la confidenţial”, în timpul Guvernului Ciucă.

Cheltuielile pentru vila din Aviatorilor, desecretizate

Conform unor precizări transmise de Secretariatul General al Gvernului (SGG) după primirea datelor de la RA-APPS, un aspect extrem de important şi relevant în decizia de a efectua lucrări de reabilitare şi modernizare este acela că imobilul se află în zonele construite protejate nr. 14 şi nr. 55 şi în zona de protecţie monument A – Parcul Herăstrău.

„Pentru a putea efectua orice fel de lucrare a fost nevoie de obţinerea avizului Comisiei zonale a monumentelor istorice Bucureşti. De asemenea, având în vedere normativele în construcţii actualizate şi în vigoare la acest moment, au fost necesare şi obligatorii lucrări de consolidare la structura de rezistenţă a clădirii pentru a mări capacitatea portantă a acesteia, respectiv – stâlpi, grinzi şi planşee prin returnare sau după caz placare cu fibră sau benzi de carbon şi lucrări de integrare elemente structurale în structura existentă a imobilului”, se arată în precizările SGG.

De asemenea, în concordanţă cu lucrările necesare, a fost nevoie şi de refacerea sistemului de instalaţii care să corespundă siguranţei electrice şi energetice a clădirii.

Totodată, au fost efectuate lucrări la arhitectura clădirii, finisaje interioare şi exterioare.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *

Implică-te în dezvăluirea neregulilor din județul tău! Trimite știrea ta pe adresa de email m24stiri@gmail.com.

Ultimele articole