Trei bănci au fost prejudiciate cu 400.000 de dolari, prin încărcarea în bancomate a 4.000 de bancnote falsificate de 100 de dolari, suma fiind ulterior convertită în lei şi retrasă. Poliţiştii au precizat că bancnotele ar fi fost foarte bine falsificate deoarece au trecut de sistemele de securitate ale automatelor bancare. Două persoane au fost duse la audieri în acest caz.
La data de 28 noiembrie, procurori DIICOT şi poliţişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Oficiul Naţional Central pentru combaterea falsurilor de monedă au efectuat două percheziţii domiciliare în municipiile Bucureşti şi Giurgiu, într-un dosar în care două persoane sunt suspectate că au introdus în bancomate aproximativ 400.000 de dolari falşi, după care i-au schimbat în lei şi i-au retras folosind acte false.
„Din probatoriul administrat a reieşit că, în perioada octombrie 2021 – februarie 2022, trei unităţi bancare au fost prejudiciate cu suma de aproximativ de 400.000 USD, prin încărcarea în automatele bancare a aproximativ 4.000 de bancnote falsificate cu valoare individuală de 100 USD, urmată de conversia în lei şi retragerea în numerar a acestor sume. În cazul uneia dintre aceste bănci, făptuitorii au utilizat cărţi de identitate falsificate pentru deschiderea unor conturi de client necesare operaţiunilor de conversie valutară la automatele bancare”, a transmis DIICOT.
Bancnotele contrafăcute fac parte dintr-un tip de fals foarte bine realizat, fiind depistate abia în centrele de procesare, trecând de sistemele de securitate ale ATM-urilor.
Audierile se desfăşoară la sediul DIICOT – Structura Centrală, pe numele a doi făptuitori fiind emise mandate de aducere.
Suportul tehnico-criminalistic a fost asigurat de Institutul Naţional de Criminalistică.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
Leave a Comment
Your email address will not be published. Required fields are marked with *