logo

  • Acasă
  • Actualitate
  • Economie
  • Dezvaluiri
  • Administratie
  • Social
  • Mondenități
  • Sport
  • Contact

Social

  • Home
  •  
  • Social
  • Programul procesiunilor religioase cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou

    Programul procesiunilor religioase cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou0

    • ACTUALITATE, SOCIAL
    • 11/06/2025

    Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a anunțat care va fi programul liturgic, din intervalul 21 – 24 iunie 2025, cu ocazia sărbătoririi Aducerii moaștelor Sf. M.Mc. Ioan cel Nou de la Suceava, unul dintre sfinții ocrotitori ai Moldovei, și care este, totodată, hram al orașului.

    READ MORE
  • Investiție de peste 3 milioane de euro la Spitalul Județean Vaslui: zeci de pacienți nu vor mai fi transferați la Iași

    Investiție de peste 3 milioane de euro la Spitalul Județean Vaslui: zeci de pacienți nu vor mai fi transferați la Iași0

    • ACTUALITATE, SOCIAL
    • 27/05/2025

    Săptămânal, la cele trei spitale din județul Vaslui ajung pacienți în stare foarte gravă, care au suferit accidente cerebrale vasculare și a căror viață poate fi salvată cu ajutorul unei unități de stroke. În cadrul acestei unități vor fi tratați în mod exclusiv pacienții cu accident vascular cerebral.

    READ MORE
  • Aproape 3000 de pacienți așteaptă să fie operați de ortopezii de la Spitalul de Recuperare Iași

    Aproape 3000 de pacienți așteaptă să fie operați de ortopezii de la Spitalul de Recuperare Iași0

    • ACTUALITATE, SOCIAL
    • 06/05/2025

    Peste 2.700 de pacienți figurează pe lista de așteptare pentru a fi operați la Clinica de Ortopedie din cadrul Spitalului de Recuperare din Iași, potrivit agerpres.ro.

    READ MORE
  • Noul spital de la Galați a intrat în faza de evaluare

    Noul spital de la Galați a intrat în faza de evaluare0

    • ACTUALITATE, SOCIAL
    • 05/05/2025

    Proiectul pentru construcția unui spital nou la Galați a intrat în evaluare pentru finanțare europeană, conform președintelui CJ Galați, Costel Fotea.

    READ MORE
  • Detalii noi în cazul bebelușului din Bacău furat din maternitate

    Detalii noi în cazul bebelușului din Bacău furat din maternitate0

    • ACTUALITATE, SOCIAL
    • 28/04/2025

    Potrivit unor sure judiciare invocate de news.ro, au ieșit la iveală informații șocante în cazul bebelușului din Bacău, furat din maternitate de o tânără de 19 ani. Se pare că femeia a oferit o sumă de bani în schimbul celui mic.

    READ MORE
  • Imagini șocante: Copii legați cu sfoară la un centru social al statului

    Imagini șocante: Copii legați cu sfoară la un centru social al statului0

    • ACTUALITATE, SOCIAL
    • 01/04/2025

    Imagini teribile descoperite de inspectorii sociali într-un centru pentru copii al Protecției Sociale din Ialomița.

    READ MORE
  • Paracetamol, Amoxicilina, Metformin riscă să dispară din farmacii, efect direct al Directivei privind tratarea apelor urbane reziduale

    Paracetamol, Amoxicilina, Metformin riscă să dispară din farmacii, efect direct al Directivei privind tratarea apelor urbane reziduale0

    • ACTUALITATE, SOCIAL
    • 12/03/2025

    90% dintre medicamentele generice compensate din România au preţuri sub 50 de lei per produs, iar acestea vor fi cele mai afectate de implementarea Directivei privind tratarea apelor uzate urbane. Printre medicamentele cu risc foarte mare să fie retrase din piaţă se numără Metformin, Amoxicilină, Paracetamol, susţine Asociația producătorilor de medicamente generice din România.

    READ MORE
  • Studenții pot din nou să cumpere online bilete cu reducere la tren. Anunțul CFR Călători

    Studenții pot din nou să cumpere online bilete cu reducere la tren. Anunțul CFR Călători0

    • ACTUALITATE, SOCIAL
    • 06/03/2025

    De miercuri, 5 martie, studenții pot din nou să cumpere online bilete și abonamente la tren cu reducere 90%, prin aplicație sau prin site, a anunțat CFR Călători.

    READ MORE
  • Ești de acord cu un patronul român care spune că tinerii angajați au „o silă generală în a învăța”?

    Ești de acord cu un patronul român care spune că tinerii angajați au „o silă generală în a învăța”?0

    • ACTUALITATE, SOCIAL
    • 27/02/2025

    Potrivit unei dezbateri pe Reddit semnalată de economedia.ro, tinerii sub 30 de ani manifestă dificultăți în a fi motivați la locul de muncă, chiar și cu salarii atractive.

    READ MORE
  • 1
  • 2
  • 3
  • ›
  • »
© Copyright M24 Stiri 2023 .