Monștri la catedră. Elevi amenințați cu briceagul de profesoară: Vă tai degetele

Monștri la catedră. Elevi amenințați cu briceagul de profesoară: Vă tai degetele

O profesoară de la un liceu de elită din Galați este anchetată de Poliție, după ce ar fi amenințat elevii cu un briceag în timpul orelor, spunându-le „Vă tai degetele dacă nu sunteți cuminți”. În urma incidentului, mai mulți părinți au cerut ajutorul oamenilor legii și au ales să își mute copiii la altă școală.

O profesoară din Galați și-a amenințat elevii cu briceagul

Cadrul didactic de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” din Galați este cercetat pentru purtare abuzivă și port neautorizat de obiecte periculoase, după ce mai mulți elevi au reclamat că au fost amenințați în timpul orelor.

Profesora a fost suspendată, iar atât poliția, cât și Inspectoratul Școlar au deschis anchete paralele, conform Mediafax.

Incidentul a fost semnalat de un părinte. Potrivit sesizării, pe 20 noiembrie, un elev a povestit acasă că profesoara le-ar fi spus colegilor că le „va tăia degetele dacă nu sunt cuminți”, având asupra sa un briceag.

Terorizați în timpul orei

În urma fricii create, copilul a refuzat să mai participe la cursuri, iar familia a decis ulterior transferul acestuia la o altă unitate de învățământ din oraș. Părinții au sesizat imediat poliția, care a demarat cercetările. Directorul colegiului a confirmat pentru jurnaliștii de la Viața Liberă că situația este cunoscută conducerii și s-au luat măsuri imediate.

„La nivelul școlii s-a procedat conform regulamentului. Consiliul de administrație a decis suspendarea temporară a cadrului didactic până la clarificarea situației”, au anunțat reprezentanții unității.

O profesoară din Galați, scene revoltătoare în clasă

Profesoara este vizată în două dosare, conform surselor din anchetă: unul pentru purtare abuzivă față de elevi și altul pentru port sau folosire fără drept a unui obiect periculos.

Inspectoratul Școlar Județean Galați urmărește îndeaproape cazul. Purtătorul de cuvânt, prof. Adrian Silivestru, a declarat că măsurile luate de școală respectă legislația în vigoare.

„Conducerea liceului a procedat conform legii, iar profesoara în cauză a fost temporar suspendată până vom avea un rezultat final. În acel moment, vom aplica și noi legea, în funcție de concluziile anchetei. Îi asigurăm pe părinți că orele vor fi suplinite, iar actul educațional se va desfășura normal”, a declarat Adrian Silivestru.

Potrivit surselor, profesoara nu a putut fi contactată, însă le-ar fi spus anchetatorilor că briceagul era folosit „pentru curățarea fructelor”. Mai mult, cadrul didactic ar fi susținut că ar fi făcut „doar o glumă” în fața elevilor.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *

Implică-te în dezvăluirea neregulilor din județul tău! Trimite știrea ta pe adresa de email m24stiri@gmail.com.

Ultimele articole